Deşi
încheiate prin încălcarea legii, contractele primariilor locale cu firmele de
ridicare a maşinilor nu au fost reziliate. Autoritatea
Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) a
dat doar avertismente sau a constatat că faptele s-au prescris. Acestea au fost
concluziile ANRMAP în privinţa "respectării" OUG 34/2006 privind
achiziţiile publice.
Cel care a sesizat ANRMAP a fost
avocatul Cătălin Crăciunescu (craciunescu.catalin@lex-express.ro)
El a decis să înfiinţeze o
asociaţie a şoferilor păgubiţi şi să solicite daune în instanţă, dar şi
suspendarea ridicărilor auto, până când judecătorii se vor pronunţa asupra
cererii de anulare a contractelor.
În
paralel, avocatul Crăciunescu a sesizat şi Ombudsmanul European, instituţie care funcţionează sub egida UE şi investighează plângeri
privind cazurile de administrare defectuoasă în instituţiile din statele membre
ale Uniunii.
Şoferii ale căror maşini sunt ridicate de pe
străzile Capitalei plătesc o taxa între 440 şi 833 de lei pentru a-şi recupera
automobilele, în funcţie de sector. Atenţie, aceste tarife se aplică doar în
primele 24 de ore de la ridicarea autovehiculului!
Dacă vă este ridicată maşina în sectorul 4,
achitaţi 496 de lei, plus 310 lei/24 ore de "depozitare". Interesant este faptul că mare parte a
banilor rămân, în mai toate cazurile, la firmele de ridicări auto, rare fiind
situaţiile în care şi primăriile de sector încasează ceva.
Ma
bucur sa vad ca mai sunt oameni dispusi sa se bata cu autoritatile!
Mult
noroc avocatului Craciunescu!!
Probabil ca si avocatului i s-a ridicat abuziv masina si asta l-a enervat foarte tare. Macar de-ar fi mai multi ca el!
RăspundețiȘtergere